5 riscuri ale unui implant dentar efectuat greșit

Stomatologia a evoluat în ultimii ani considerabil, astfel că orice problemă își găsește astăzi rezolvarea. Pentru pacienții ai căror dinți sunt irecuperabili din punct de vedere medical, cea mai bună soluție pentru refacerea zâmbetului și rezolvarea problemelor dentare este implantul dentar.

Implantul dentar reprezintă soluția recomandată oricărei persoane adulte, indiferent de vârstă, care nu are probleme medicale severe. Atunci când un dinte sau o măsea este extrem de cariată sau rădăcina acestuia este foarte afectată din diferite cauze, medicul stomatolog specialist poate concluziona că trebuie eliminat dintele bolnav, iar în locul său poate implanta o rădăcină artificială, ce are forma unei piese realizate dintr-un material biocompatibil. De cele mai multe ori aceasta este singura modalitate prin care dantura pacientului mai poate fi salvată.

Implantul dentar este o procedură medicală relativ simplă, care necesită însă timp. Foarte important este modul în care este realizată, deoarece un implant dentar pus greșit atrage după sine câteva riscuri destul de periculoase. Iată care sunt doar 5 dintre ele:

Apariția infecțiilor – primul lucru care trebuie prevenit

Apariția infecțiilor în zona gingiilor și a țesuturilor moi este unul dintre factorii de risc în cazul unui implant dentar realizat greșit. În funcție de severitatea și extinderea infecției, acestea pot duce la eșecul intervenției. Pentru prevenirea acestui risc este necesară o bună igienă bucală și să urmezi cu strictețe instrucțiunile post-operatorii date de către medic.

Pierderea implantului dentar

Mobilitatea implantului, adică mișcarea acestuia, este rezultatul unei inserari necorespunzătoare sau greșite a acestuia, ori lipsa acceptării lui de către organism. În cazul în care se ajunge la acest lucru, inlocuirea implantului dentar trebuie făcută cât mai repede. De asemenea, locul în care implantul a fost inserat suportă retratament.

Eșecul fuziunii dintre implant și țesutul osos

Ei bine, eșecul fuziunii dintre implant și os este cel mai mare risc la care este expus un pacient cu implant dentar. Procesul în care se realizează conexiunea dintre maxilar și rădăcina implantată se numește osteointegrare și este vitală pentru un implant de succes.

Ruperea implantului dentar

Sunt multe cazuri în care folosirea materialelor nepotrivite sau lipsa de experiență a medicului implantolog și-au spus cuvântul. În aceste situații, diagnosticarea tipului de factor care a declanșat această situație este foarte importantă. De asemenea, și metoda prin care implantul dentar rupt sau fracturat este înlăturat este absolut vitală pentru felul în care acesta va fi înlocuit cu un alt implant.

Afectarea sinusurilor

Operația de inserare a implantului dentar poate afecta sinusurile, mai ales atunci când lungimea implantului este prea mare. Câteodată, implantul se retrage, iar recuperarea durează câteva luni, timp în care mediul decide dacă mai poate insera un nou implant.

Toate aceste riscuri pot fi evitate dacă apelezi la serviciile unui medic stomatolog profesionist dintr-o clinică care folosește materiale de calitate și tehnologii de ultimă generație. De asemenea, dacă vei respecta întocmai toate indicațiile date de acesta, vindecarea ta se va produce normal și într-un timp optim.